GRANTURILE ACADEMIEI ROMÂNE 2023-2025
Grant de cercetare GAR2023
Cod proiect 82
Titlu: Imbunatatirea proprietatilor antiaterosclerotice ale lipoproteinelor de densitate mare prin aditia unei cantitati minime de apolipoproteina E4
Acronim: E4-HDL
Buget: 200 000 Lei
Perioada de implementare: 01.01.2024 – 31.12.2025
Director de grant: Dr. Mădălina Dumitrescu
Rezumat
Nivelul scazut al lipoproteinelor de inalta densitate (HDL) este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, In prezent este acceptat faptul ca pe lângă nivelul de HDL si calitatea acestuia este foarte importantă pentru ateroprotecție. Compoziția lipidică și proteică a HDL este cea care ii definește structura si functiile si poate determina efectele sale benefice asupra sanatatii umane.
Apolipoproteina E (34kDa) joaca un rol important în structura si funcția HDL. La om, purtătorii homozigoți de apoE2 au un defect de eliminare a particulelor reziduale de VLDL și chilomicroni care contribuie la creșterea nivelor de colesterol circulant. Izoforma apoE4 este implicată în biogeneza HDL, are o afinitate mare de legare la receptorul pentru LDL, ceea ce ar contribui la normalizarea nivelelor de colesterol si la functia ateroprotectoare a HDL.
Scopul prezentei propuneri este de a induce expresia de apoE4 in ficat, prin transfer genic, in vederea aditiei unei cantitati minime de apoE4 in HDL pentru imbunatatirea proprietatilor ateroprotectoare ale HDL.
Obiectivele acestui proiect sunt:
Obiectivul 1: Determinarea cantității minime de adenovirus utilizat pentru transducția șoarecilor apoE deficienți care să inducă expresia apoE4 în HDL in prezența sau absența apoE2;
Obiectivul 2: Determinarea modificarilor structurale ale HDL in urma inducerii expresiei apoE4 umane;
Obiectivul 3: Evaluarea proprietatilor HDL izolat din plasma soarecilor apoE-/- dupa transductia adenovirala cu apoE4, in prezenta sau absenta apoE2.
Îmbunătățirea proprietatilor antiaterosclerotice ale HDL dupa transferul controlat al genei APOE4 care sa genereze o cantitate minima de apoE4 capabila sa balanseze efectele induse de prezența apoE2 deschide noi orizonturi terapeutice pentru ateroscleroza si bolile cardiovasculare. Conceptul propus are carater translational, putand fi adaptat si aplicat mai multor boli care ameninta societatea de astazi, precum boala Alzheimer si cancerul.